A doua mea zi de nastere

Azi sunt 10 ani de cand mi-am reparat inima. La chirurg. Cu un petic, tot al meu, din pericard.

Diagnostic lung, daca nu as fi fost medic, nu l-as fi citit cap coada. Pe scurt, inima mea nu avea tot ce ii trebuia si, draga de ea, a compensat cam 25 de ani dar…a venit momentul cand, la o varsta la care iti arde numai de plimbare si de soare, inima mea batea inapoi, spre nori… Nu era cale de intoarcere, ca sa traiesc, trebuia facuta chirurgia.

Si am plecat. Am plecat, intr-o zi, la reparatii capitale.

Vreau sa imi amintesc azi cata rabdare au avut toti ai mei cu mine, cate intrebari de “Va fi bine?”  au gasit raspunsuri la ei, cata ingrijorare aveau in priviri, nu, privirea mea nu vreau sa mi-o amintesc!

Vreau sa imi amintesc ticaitul valvei mecanice a colegei mele de salon, bebelusul nascut atat de defect incat nu se stia daca va supravietui noptii, fetita de 9 ani din Corlatel, internata singurica in vederea chirurgiei cardiace…..

Vreau sa imi amintesc panica dinaintea anesteziei generale si noaptea de dinaintea operatiei, acea interminabila noapte de intrebari fara raspuns….de “de ce?”- uri fara sfarsit, dorinta mea de a se darama fizic spitalul ca sa nu apuc sa merg in sala de operatie…

Mi-o amintesc  pe mama impingandu-ma spre vindecare. Nu vreau sa imi imaginez ce era in sufletul ei, insa.

Vreau sa imi amintesc de medicul care a tinut inima mea in mainile lui binecuvantate si a taiat, a peticit si a cusut si a facut-o bine, de restul echipei medicale care a vegheat asupra mea si de pompista (asistenta) care a fost 3 ore si jumatate inima mea in circulatia extracorporeala si plamanul meu artificial.

Vreau sa imi amintesc de prima trezire de dupa, aceea la care nu sperasem, nu visasem, ceasul de pe peretele din fata mea…

Imi amintesc setea. Ba nu, altfel: SETEA. Ati simtit setea aceea de dinainte de a muri de sete? Aia de ai omori pe careva pentru putina apa? Setea aceea mi-o amintesc si acum.

Imi mai amintesc si este in sufletul meu asistentul care pe garda lui nu si-a dezlipit ochii de la mine, toata noaptea, la terapie intensiva, de la furtunele care ieseau din mine si de la aparatele care ne asigurau ca inima mea bate.

Imi mai amintesc asa: ca m-am intors a doua zi in salon cu 5 kilograme mai putin, ca i-am vazut pe ai mei a doua zi si am crezut ca mor de emotie, ca am facut 6 radiografii in 4 zile ca sa vada daca sarmele de la stern stau bine, ca imi dadeam singura mai incet perfuzia cu potasiu ca imi era rau de la ea, ca masuram cat pipi faceam in 24 de ore, ca nu am luat analgezice pentru ca eram atat de fericita ca nu ma mai durea nimic, cum ma puneau sa tusesc dar nu aveam ce, cum era o excursie pana la toaleta, cum imi aducea mama mancare calda, cum mai murea cate cineva pe sectie si mobilizarea medicilor, cum a scartait firul de sutura cand rezidentul mi l-a scos din piele in a 9-a zi dupa operatie, ce fericita am fost ca doua zi ma externau, ca in 10 zile m-am intors acasa, ca 3 luni m-am ridicat cu ajutor din pat, ca nu m-am spalat pe cap 5 saptamani, ca am facut psihoterapie luni de zile, ca intr-un an abia am fost din nou eu. Ba nu, eu varianta mai buna deja. A ramas, ca dovada, aceasta linie subtire cu care pielea mea s-a vindecat. O vad zilnic si am invatat sa o iubesc.

Azi a venit mama la mine si mi-a adus flori. Mi-a spus La multi ani!

Ne-am adus aminte, pe scurt, toate astea. Putin dor si acum…Mult mai mult le-am lasat in spate si, ce bine, sunt doar amintiri.

Azi e, cumva, ziua mea. Din nou. 🙂

FullSizeRender (6)

Advertisements

One thought on “A doua mea zi de nastere

  1. Pingback: Kilometri in pas cu Paul - In pas cu Paul

Scrie un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s